Uneori ma indragostesc de ele la prima vedere. Le aleg dupam forma, culoare, model. Niciodata dupa pret. Le probez, ma uit in oglinda, ma incrunt sau zambesc. Pe unele le iau acasa. Le imbrac din nou. Ma plimb prin casa asa imbracata. Ma uit in oglinda. Zambesc. Le pun in dulap.
Nu le port. Nu inca. Trebuie sa ramana in dulap cateva zile, o saptamana, poate doua. Trebuie sa le auda pe celelalte vorbind despre mine: cum le arunc pe canapea, cum le patez cu lapte, cum nu stiu sa le impachetez fara sa le fac cute, cat de ciudat le combin uneori, care sunt preferatele mele, de care uit cu lunile. Trebuie sa ma cunoasca inainte sa le port.
Hainele noi ma intimideaza. Am impresia ca nu sunt eu in ele. Nu-mi recunosc miscarile, nu-mi simt mirosul. Nu stiu cum sa ma comport sa nu se vada ca sunt noi. Ele trebuie sa aiba trecutul meu impregnat in tesatura lor. Trebuie sa stie cine sunt cei cu care m-am intalnit cand le-am purtat, daca am plans, daca m-am indragostit, daca mi-a placut ceaiul, daca mi-a batut inima mai repede. Trebuie sa stie cum sa se muleze pe corpul meu, cat sa arate din el, ce sa rotunjeasca, ce sa acopere, cat de colorate sa para.
Hainele pe care le cumpar din second handuri ma intriga. Cineva, undva, a avut exact aceleasi gusturi ca ale mele. Ele stiu alte povesti, au un alt trecut. Mi-e mai greu sa le fac ale mele. Sunt mai incapatanate, inca sufera de pe urma faptului ca nu au mai fost dorite. Cu ele trebuie sa am rabdare, sa ma port frumos, sa le fac sa inteleaga ca mie imi plac, ca eu le vreau. Incetul cu incetul se lasa imblanzite. In cele din urma ajungem cele mai bune prietene.
Ma imbrac dupa cum ma simt. Iile ma fac sa ma simt libera, nonconformista. Au miros de iarba, de vara, de lipsa de griji. Mereu zambesc cand le port. Pantalonii reiati atarna pe mine. Sunt verzi, gri, negri, sau maro-deschis. Unii s-au tocit de atata purtat, altii abia acum incep sa ma cunoasca. De cele mai multe ori ii tarasc dupa mine, desi i-am scurtat. Mereu imi ies fire din ei pentru ca nu ii tivesc. Nu sunt suparaciosi si ne intelegem chiar foarte bine. Jerseurile mele au nasturi mari si sunt colorate si pufoase. Miros fie a frunze colorate, portocale si ceai, fie a vant iute, lalele si soare cu dinti. Esarfele sunt mari, cu franjuri si de toate culorile. Le port tot timpul si la orice. Miros cel mai mult a mine si m-as simti goala fara ele.
In casa port haine vechi, de care nu pot sa ma despart: pantaloni largi, jeansi decolorati, tricouri negre, pulovere scamosate. Pe unele le am din scoala generala, pe altele din liceu; ne cunoastem de atata timp si am trecut prin atatea impreuna, incat nu pot sa ma despart de ele.
Ma iubesc, ma mai si urasc, nu ma suport sau le sunt draga, ne intelegem sau nu vor sa coopereze. Fac nazuri, au toane, sunt rasfatate. Dar sunt ale mele. Sunt hainele mele.
